Medicină

Terapii complementare si alternative, medicina integrativa, psihologie

logo
                        

Dr. Sorina Soescu

acidozaPielea feței este printre cele mai afectate de acidoză. La nivelul feței, se proiectează meridiane importante de acupunctură, legate în special de tubul digestiv (vezicula biliară, stomacul, intestinul subțire și gros) dar și de rinichi și suprarenale. Ridurile ”de expresie”, cearcănele, pleoapele umflate, buzele strânse, crăpate, uscate, erupțiile de toate felurile, pielea uscată și descuamată – toate arată nivelul de acidoză interior (și starea tubului digestiv/rinichilor).

Pleoapele superioare ne arată starea rinichilor (polii superiori), iar colțul intern al ochilor reflectă starea suprarenalelor corespunzătoare. Am fost uimită să văd într-un muzeu celebru, busturi ale unor personalități din istoria antică (romană, greacă) cu ochii având pleoapele superioare umflate și colțul intern al ochilor umflat! Sculptorii din vechime, cu ochiul versat al artiștilor obișnuiți cu suprinderea detaliului, ”au prins” și acest amănunt în piatră. Și astfel, am realizat că de mii de ani, oamenii suferă de aceeași acidoză sistemică generalizată, cu aceeași rinichi prost funcționali și aceleași suprarenale slăbite.

 

Și nimeni, niciodată – nu a pus la îndoială calitatea hranei ființei umane și modul său de viață.

Au fost transmise, automat, ca de la robot la robot – aceleași obiceiuri sociale, aceleași obiceiuri alimentare – și au fost acceptate stările de suferință și boală ca fiind ”blesteme” care ne lovesc din afară, ”teroriști” invizibili lovindu-ne când ne este lumea mai dragă!

Dar cu mintea încețoșată de acidoza limfatică – nu este de mirare că nu ne punem întrebări și luăm totul ”de bune”!

Acidoza capului este una dintre cele mai intense, la majoritatea ființelor umane, pentru că zona gâtului este foarte îngustă, limfaticele pline ochi cu reziduuri acide din copilărie (și mulți copii ”beneficiază” de scoaterea amigdalelor și polipilor, cu blocajul întregului sistem de drenaj limfatic al gâtului – și apariția ulterior a durerilor de cap, de ceafă și a spondilozei cervicale).

Cearcănele de la ochi, din partea inferioară – ne arată cât de tare sunt afectați rinichii, în partea lor inferioară de drenaj. Există adulți și copiii care au o colorație maronie/albăstruie în jurul ochilor – cu care s-au obișnuit (ca făcând parte din fizionomia lor). Aceștia au rinichi și suprarenale foarte foarte slăbite (așa s-au născut) și ar trebui să ia măsuri de detoxifiere și dietă extrem de severe, mult mai dure decât alți oameni, pentru a se menține într-o stare bună de sănătate, timp mai îndelungat.

Erupțiile la nivelul obrajilor (dermatita ”atopică” a copiilor sau cea seboreică de la adulți) ne arată acidoza la nivelul stomacului și primei părți a tubului digestiv.

Tot ce apare în jurul gurii și la nivelul buzelor (inclusiv erupțiile herpetice) arată stagnarea la nivelul intestinului gros, proasta lui eliminare, precum și probleme de absorbție la nivelul intestinului subțire. Și cel mai adesea, arată prezența paraziților intestinali. 80-90% dintre adulții care mănâncă ”normal” (hrana ”obișnuită” – pâine, lactate, carne, mâncare gătită, dulciuri) au viermi – de multe feluri. Nu toate deparazitările sunt eficiente, pentru că viermii sunt foarte adaptați la locuire în zone ”ascunse” și greu accesibile, pentru orice tratament (de exemplu, în cec – zona de unire a intestinului subțire cu cel gros).

Erupțiile din zona frunții, a marginii pielii păroase a capului și de pe pielea capului au o mare legătură cu vezicula biliară, cu stagnarea fierii în ficat (cu existența ”dopurilor” tip plastelină din fiere întărite – de care vă povesteam în articolele cu Detoxifierea ficatului).

Practic, orice apare pe față arată starea de acidoză a sistemului digestiv/urinar (cele două sisteme importante de eliminare a reziduurilor acide din organism).

Nu este de mirare că fețele multor oameni sunt deformate, buhăite, ”căzute”, ”boțite”, ”acrite”, că bărbiile lor inferioare sunt deformate de depunerile de grăsime care se străduie să neutralizeze acidoza acumulată aici, că pe măsură ce ”îmbătrânesc” (de fapt, pe măsură ce se acumulează din ce în ce mai multe reziduuri acide) – oamenii arată din ce în ce mai deformați și mai stafidiți. Și fețele lor arată mult mai rău decât restul corpului, care se păstrează de multe ori în stare acceptabilă mai mult timp (am văzut femei subțiri, cu corpuri ca de adolescente și fețe zbârcite și îmbătrânite – trădând gradul profund de acidoză al corpului lor. Acest lucru l-am observat în special la fumătoare).

 

Și corpul are ”semnele” lui de acidoză evidente – primul și cel mai evident fiind ”dispariția taliei” sau apariția ”colăcelului” de grăsime la nivelul mijlocului. (atât la bărbați, cât și la femei).

Urmează și alte semne clare – tip umflarea abdomenului și apariția depozitului de grăsime pe burtă, pe coapse, pe fese. Cu deformări mai mult sau mai puțin importante, cu vergeturi, cu alte erupții pe piele, cu transpirație abundentă și mirositoare (mai ales la nivelul axilelor – unde se găsesc lanțuri ganglionare importante – sau a zonelor inghinale).

Oamenii se chinuie să ”corecteze” toate aceste probleme cu măsuri exterioare – cu creme și unguente ”miraculoase” anti-celulită, cu masaje și aparate de tonifiere, ”corsete” și lenjerie care să ”strângă” grăsimea. Sau cu exerciții de gimnastică/fitness epuizante – care nu fac, de multe ori, decât să creeze acidoză suplimentară și să accentueze problemele.

Nu mai discut despre nivelul de ”supresie” pe care îl realizează cosmeticele menite să ”mascheze” și să ascundă problemele (de la groaznicele anti-perspirante pe bază de săruri de aluminiu, până la cremele ”de protecție” solară – de fapt, adevărate pelicule chimice care blochează și mai tare pielea).

Oamenii își tratează foarte rău propriul corp fizic – începând cu modul în care îl alimentează zilnic. Și acceptă toate deșeurile pe post de ”combustibil”, fiecare masă fiind doar o re-alimentare a acidozei deja existente și vizibile clar, la toți cei din jur.

 

PICIOARELE – membrele inferioare

 

Reziduurile acide acumulate la nivelul picioarelor – determină umflarea gleznelor (după mers sau stat mult timp în picioare, se creează o cantitate mai mare de acizi, care nu pot fi eliminți în timp util prin urină sau scaun) sau dureri la nivelul gambelor (ca o febră musculară, ca și cum ceva apucă și strânge gamba).

La copiii, acești produși acizi determină dureri intense chiar la nivelul oaselor – iar medicii le numesc eronat ”dureri de creștere”. Apar mai ales noaptea, pentru că atunci are loc și acumularea cea mai mare de acidoză din corp, rinichii fiind suprasolicitați. Se prescrie calciu sau magneziu pentru aceste dureri (care funcționează de multe ori, pentru că atât calciul, cât și magneziul, neutralizează acizii – dar cu prețul formării unor săruri care nu pot fi eliminate cu ușurință prin rinichi, și creează nisip în rinichi sau depuneri pe suprafața oaselor).

La adulți, acidoza mai avansată produce apariția cârceilor, crampelor, spasmelor, a unor simptome pe care mulți le denumesc ”spasmofilie” – și aceasta tratându-se la fel de ”eficient” cu calciu (sau perfuzii cu săruri sau ser fiziologic, cu același rol de neutralizare).

Când acizii se acumulează ani de zile, în cantități impresionante – ei încep erodarea și distrucția țesuturilor din jur – întâi a vaselor de sânge (și tot apar erupții numite frecvent ”purpura” sau ”eritem” sau ”alergii”), apoi și a altor țesuturi (cu tulburări de circulație impresionante, de la vene varicoase, până la colorarea vineție/maronie a părți întregi din picior) – ajungându-se la extrema situație a leziunilor nervoase, cu amorțeli, parestezii și chiar paralizii ale unor regiuni întregi din picior.

Reziduurile acumulate la nivelul picioarelor se drenează mult mai greu decât cele din restul corpului, întrucât curgerea limfatică se face în sens anti-gravitațional – și poziția ”stat în picioare” timp îndelungat (sau cu picioarele ”atârnate” – cum este poziția statului jos, pe scaun) nu favorizează întoarcerea limfatică.

Plimbarea, mersul pe jos, exercițiile fizice, dar și statul întins periodic, cu picioarele ridicate, ajută la întoarcerea venoasă și favorizează eliminarea de reziduuri acide din zona picioarelor.

Privind picioarele (membrele inferioare) ale unei persoane, deja vedem nivelul de acidoză al acesteia.

Am observat în această vară nivelul uriaș al acidozei la fete și băieți tineri, cu picioare umflate și gambe îngroșate de stagnare limfatică, coapse pline de celulită (depuneri de grăsimi pe coapse, dar și pe gambe, sub formă de cocoloașe de grăsime, un alt mecanism de echilibrare al acidozei). La adulți am reușit rar să mai văd picioare frumoase, suple și netede – pentru că vasele dilatate și îngroșate, retenția de fluide, deformările de toate felurile sunt deja ”normalul”.

 

Uitând-ne la fața și picioarele unei persoane – deja putem ”prezice” cu destulă exactitate starea de acidoză în care se află aceasta.

Pentru mine a devenit un ”joc interesant” să observ semnele de acidoză ale celor alături de care călătoresc sau ale oamenilor de pe plajă și să ”știu cu exactitate” care este regimul lor alimentar și care organe le funcționează bine sau mai puțin bine.

Și nu este o ”ghicitorie” ca în cărți sau în romanele ezoterice, ci este o cunoaștere simplă, ușor de învățat, pe care o poate facilita înțelegerea modului minunat în care funcționează corpul nostru.

 

Iar dacă am ocazia și privilegiul să privesc în ochii unei persoane, reușesc să văd profunzimea reală a acidozei cu care se confruntă aceasta.

Pupila este punctul negru, din mijlocul zonei colorate numită iris.

De jur împrejurul ei, pe iris-ul colorat se proiectează intestinul nostru, iar la persoanele cu ochiii albaștri sau verzi, dar și la cele cu ochiii căprui deschis se poate observa colorație gălbuie/portocalie sau maronie din jurul pupilei. Asta îmi arată ”grosimea” stratului de mâl depus pe pereții intestinului. La copiii, depozitele sunt albicioase, dar am văzut și copiii cu depozite maronii, ca la adulții foarte intoxicați.

Orice fel de pete sau linii colorate de pe iris arată afectarea anumitor zone, corespunzătoare unor organe din corp. Iridologia este o știință minunată și facilă, care evaluează starea de ”curățenie” a organismului fizic – iar ochii reprezintă cu adevărat ”oglinda” întregului corp.

Lumina lor ”pălește” cu fiecare an de acidoză – și ajunge să fie o umbră încețoșată și confuză.

De multe ori, privesc oamenii în ochi și nu mă uit la nimeni.

Pentru că senzația este că ”nu este nimeni” dincolo.

Decât goliciune.

Ceea ce nu se întâmplă când privesc un copil mic în ochi. Și văd ”o prezență” – este cineva acolo, care la rândul său, mă privește.

Fascinantă experiență!

Și pentru că tot vorbim de ochi – să nu uit să vă precizez că toate tulburările de vedere – indiferent cum sunt ”diagnosticate” de medici (miopie, hipermetropie, astigmatism, strabism, glaucom etc etc) sunt provocate de acidoza și depozitele de limfa acidă din spatele globilor oculari. Uscăciunea, usturimile și ochiii grei sunt semne clare ale acidozei limfatice a capului.

Am observat în timpul detoxifierii, în special în primele luni – o accentuare la maxim a tulburărilor de vedere (în special vederea în ceață, la distanță sau aproape sau dificultățile de acomodare aproape-distanță). Multe astfel de simptome au fost accentuate de cura de pepeni – iar la un moment dat, vederea s-a ”limpezit” și am văzut clar, mai clar ca altădată. Dar au fost destule săptămâni de ”ceață” și de teamă (”ceață” mentală) legată de întregul proces.

 

Pielea, picioarele și ochiii unui om pot fi evaluate dintr-o privire rapidă și-ți poți face idee despre gradul de acidoză cu care se confruntă o persoană.

Nu mi-a fost simplu și ușor să accept personal că intensitatea acidozei cu care mă confrunt este una foarte severă (cu atât mai mult, cu cât am avut ”pretenția” că aveam un stil de viață considerat ”sănătos” după vechile standarde).

Probabil că am avut nevoie de această experiență, pentru a putea trece prin procesul de reversare, pe care îl intenționez în următoarele luni și ani, și pentru a putea ghida și alte persoane pe același drum.

Am aflat că m-am născut într-un organism foarte vulnerabil, că genele mele erau slăbite de abuzurile de generații ale înaintașilor mei și că pentru a putea re-echilibra și reface vechicului fizic (care se confruntă cu o acidoză extremă) am nevoie de disciplină interioară și o re-educare a tuturor obiceiurilor.

Am pus la îndoială și voi pune la îndoială tot ce am ”învățat” că este ”corect”, ”bun” sau ”sănătos”. Și prin verificarea directă a validității informațiilor, prin trăirea lor zilnică și evaluarea lor cu instrumentele educației mele medicale – voi avansa pe calea înțelegerii procesului de acidoză/intoxicare al corpului – și a reversării sale.

 

 Dr. Sorina Soescu

 dr1
 
 
 
hofigal
hcomplet
 ....................................................................

psihoterapie homeopatie

 
 certuri
  
 ------------------------------------------------- 
 de ce
 
anxietate 12
 
Ayurveda cabinet
 
 
 
 
 

    

logo

   
  pulbere de iarba
 
 

 

hofigal

  

helminon

SEO